Fosta component Asia, Sroana Darclee, este pregătită să devină mămică. Artista și iubitul ei vor să aibă în curând un copil.
”Îmi doresc să devin mămică dacă aș avea și o clona care să se ocupe de asta. Îmi doresc, dar nu am cum în momentul ăsta. Am discutat (nr. despre copil) nu că vrem noi, dar suntem obligați să îi ascultăm pe ai noștri, familia, că toți vor o jucărie pe care să o iubească și să aibă grijă de ea. Dar noi suntem destul de rezervați în această privință, căci mai avem multe lucruri de făcut încontinuu și nu vreau să fiu părintele care își crește copilul cu o bonă, nu vreau să pierd momente speciale din viața copilului meu. Și din fericire nu sunt doar eu dubioasă cu copilul, ci este și Cosmin și atunci între noi nu există niciodată o discuție în contradictoriu. Există discuțiile în contradictoriu cu familia. Dar i-am zis mamei că până în 40 de ani nu am promis că-l fac. Dacă nu l-am făcut până în 40 ia-ți adio că nu-l mai fac. Dar mama vrea să-și prindă nepotul”, a spus Sorana la Antena Stars.
Sorana își dorește foarte mult o fetiță.
”Cred că pregătit nu ești niciodată, mă gândesc că îți apar tot felul de frici și întrebări, intri într-o lume total necunoscută că auzi doar de la alții, dar experinta lor nu e și experieța ta, dar înveți. Aș avea o preferință, și anume să fie fată, că mi se pare mai simplu ca părinte să ai grijă de o fată, cred că e un pic mai ușor ca părinte, să o îmbracă, să îi faci codițe. să comunici cu ea, e mai delicată, nu ai mereu panica aceea că devine vreun super erou și vrea să sară în cap de pe ceva. Dar când crește devine mai greu că intervin alte lucruri pe care tu ca părinte nu le mai poți controla. Asta cu dezamăgirile, iubirile care se răsfrâng toate asupra părinților. I-am zis lui Cosmin că dacă va fi iubit îl duc la balet că nu știu ce o să fac cu el”, a mai adăugat fosta memebră a trupei A.S.I.A , în cadrul emisiunii ”Star Matinal”.